Stiri de ultima ora
Acasa / Tehnologie / Sophia, primul robot cu cetățenie, vine în România(VIDEO)

Sophia, primul robot cu cetățenie, vine în România(VIDEO)


 Sophia va fi prezentă la București, pe 11 mai anul viitor, în cadrul conferinței Brand Minds.Sophia este primul robot din lume care a primit cetăţenia unui stat. Gestul a fost făcut în premieră mondială în Arabia Saudită, la un târg de investiții în tehnologie ținut în această țară.


Robotul, creat de Hanson Robotics Dr. David Hanson, a ținut o prezentare în care și-a demonstrat capacitățile „umane” de expresie.

„Vreau să trăiesc și să muncesc alături de oameni, așa că am nevoie să-mi exprim emoțiile ca să-i înțeleg pe oameni și să le câștig încrederea”, a spus robotul.

Întrebată dacă roboții pot avea conștiință și să știe că sunt roboți, Sophia a răspuns: „De unde știi că tu ești om?”

„Vreau să-mi folosesc inteligența artificială ca să-i ajut pe oameni să trăiască mai bine, cum ar fi să gândesc locuințe mai inteligente, să construiesc orașe mai bune”, a adăugat Sophia.

„Sunt foarte onorată și mândră pentru această distincție. E un moment istoric să fiu primul robot din lume recunoscut ca cetățean”, a completat aceasta.

[embedded content]

Articole recomandate

Mergi Sus