Stiri de ultima ora
Acasa / Actualitate Intern / Șocant. Fragmente umane, găsite într-o pădure din Harghita. Iată ce bănuiesc politiştii

Șocant. Fragmente umane, găsite într-o pădure din Harghita. Iată ce bănuiesc politiştii


Fragmente umane, găsite într-o pădure din Harghita. Iată ce bănuiesc politiştii
Fragmente umane, găsite într-o pădure din Harghita. Iată ce bănuiesc politiştii

Poliţiştii harghiteni au descoperit, marţi, mai multe fragmente umane într-o pădure din apropierea comunei Tulgheş, ei suspectând că acestea ar putea fi ale unui pacient al Spitalului de Neuropsihiatrie din localitate, dispărut în luna mai.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Harghita, Gheorghe Filip, a declarat că fragmentele umane găsite ar putea aparţine unui bărbat în vârstă de 68 de ani, care a fost internat la Spitalul de Neuropsihiatrie din Tulgheş, dar care a părăsit de mai multe ori spitalul şi a plecat acasă, în comuna învecinată Corbu.

“A plecat de mai multe ori de la spital. De fiecare dată mergea acasă, însă revenea sau era adus de membrii familei. Ultima oară, a plecat de la spital pe 30 mai, dar sora lui a sesizat Poliţia, că nu a ajuns acasă, abia în data de 10 iunie”, a spus Gheorghe Filip, citat de Mediafax.

Potrivit acestuia, imediat ce au fost sesizaţi, poliţiştii au întocmit documentele obişnuite în astfel de situaţii şi bărbatul a fost dat în urmărire naţională în 11 iunie, dată de la care bărbatul a fost căutat încontinuu.

În prezent, poliţiştii bănuiesc că fragmentele umane găsite aparţin acestui pacient dispărut de la spital.

Sursa citată a afirmat că fragmentele umane au fost transportate la morga Spitalului Municipal Topliţa, iar dacă se “va impune”, vor fi duse şi la Institutul Naţional de Medicină Legală din Bucureşti.

“Medicii legişti şi specialiştii, după expertizare, vor stabili şi ne vor spune cu certitudine identitatea persoanei căreia îi aparţin aceste fragmente umane”, a conchis Gheorghe Filip.

REALITATEA.NET – Stiri – SOCIAL

Mergi Sus