Stiri de ultima ora
Acasa / Actualitate Intern / Polițiștii cer și ei majorări salariale. Surugiu: “Nu pot să accept mai puțin de 25 la sută”

Polițiștii cer și ei majorări salariale. Surugiu: “Nu pot să accept mai puțin de 25 la sută”

“Salariul nu s-a mai mărit din 2006, categoric nu pot să fiu mulțumit. Am discutat o grilă în interiorul Ministerului Apărării Naționale, care se află la Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor, iar dacă cumva oamenii aceștia și Guvernul nu aprobă, categoric vom ieși în stradă înainte de sfârșitul anului pentru că, repet, polițiștilor nu le-au mai fost mărite salariile din 2006.

Nu pot să accept mai puțin de 25%, începând cu 1 ianuarie 2016. Dacă Ministerul Finanțelor și Ministerul Muncii nu acceptă grila de salarizare și am semnale, în septembrie, că nu va fi așa cum am convenit pe ea, probabil că vom ieși în stradă mult mai devreme. Minimum 25% mărire pentru fiecare agent de poliție”, a spus Iulian Surugiu.

Premierul Victor Ponta a anuntaţ, marţi, majorarea cu 25 la sută a salariilor pentru tot personalul sanitar, de la 1 octombrie. Ponta precizat că, pentru şedinţa de Guvern din 26 august, se va pregăti atât o ordonanţă de urgenţă privind majorarea salariilor angajaţilor din sistemul sanitar, cât şi un proiect de lege privind responsabilitatea medicilor.

Federaţia Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret” a declarat, marți, prin intermediul unui comunicat, că salută decizia Guvernului de a majora salariile din sănătate şi solicită ca de acelaşi tratament să beneficieze şi angajaţii din învăţământ. Mai mult, Federaţia avertizează membrii Guvernului că majorările salariale, acordate în ultima perioadă, unor categorii de personal în detrimentul altora au dus deja la o exacerbare a stării de nemulţumire, în rândul angajaţilor, din învăţământ, care poate conduce la posibile acţiuni de protest cu ocazia începerii noului an şcolar.

REALITATEA.NET – Stiri – SOCIAL

Mergi Sus