Stiri de ultima ora
Acasa / Politica / Parlamentar german, la București: Nu am vrut să ne întâlnim cu premierul Ponta, trimis în judecată

Parlamentar german, la București: Nu am vrut să ne întâlnim cu premierul Ponta, trimis în judecată


Gunther Krichbaum
Gunther Krichbaum / FOTO: bundestag.de

Gunther Krichbaum, membru al CDU, partidul cancelarului Angela Merkel, conduce o delegație transpartinică a Comisiei de Afaceri Europene din Bundestag, care efectuează o vizită la București.

„Vă amintesc că președintele Christian Wulff și-a dat demisia încă din stadiul în care existau doar unele suspiciuni. E o chestiune de cultură politică și democratică. Vrem să evităm distrugerea reputației unei funcții”, a precizat Krichbaum, președintele Comisiei din Bundestag.

„Știu că este un subiect sensibil. Pentru mine personal, premierul Ponta este nevinovat până la decizia unui tribunal. Dar e nevoie ca justiția să poată ancheta cum trebuie și fără rezerve. Criticăm blocarea ridicării imunutății în Parlamentul României”.

„Imunitatea nu este privilegiul unui parlamentar, ci doar o protecție a libertății parlamentului ca instituție. Poate unii sau alții ar trebui să se gândească mai bine”, a mai spus Gunther Krichbaum.

Delegația germană a avut întâlniri, la București, cu președintele Iohannis, cu reprezentanți ai Curții Constituționale, DNA, BNR, Ministerului de Externe și ai societății civile.

REALITATEA.NET – Stiri – POLITICĂ

Mergi Sus