Stiri de ultima ora
Acasa / Politica / Miting de protest împotriva lui Oprea, în Capitală, anunțat de PNL. Când va avea loc

Miting de protest împotriva lui Oprea, în Capitală, anunțat de PNL. Când va avea loc


Prim-vicepreședintele liberalilor, Teodor Atanasiu, a anunțat, vineri, că PNL organizează, sâmbătă, un miting de protest pentru a cere demisia vicepremierului Gabriel Oprea. Mitingul de protest va avea avea loc începând cu ora 11,00, potrivit lui Atanasiu.

“PNL a hotărât ca mâine să facă o acțiune de protest sub formă de miting de protest pentru a solicita demisia domnului vicepremier Oprea din funcția pe care o deține”, a spus Atanasiu într-o conferință de presă.

Totodată, Atanasiu a arătat că mitingul va începe în fața Guvernului, iar apoi participanți se vor deplasa pe trotuar pe Calea Victoriei până în fața ministerului de Interne.

“Vom înmâna domnului ministru sau celor care se află acolo pentru a-i da domnului ministru Oprea o demisie gata scrisă, să facă doar efortul de a o semna, ca să grăbim luarea deciziei, o decizie înțeleaptă pe care trebuie să o ia un ministru care a făcut un abuz în funcție și a sfidat populația prin acțiunile pe care le-a făcut”, a declarat Atanasiu.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Oprea, a fost audiat, miercuri, la Parchetul General, în cazul accidentului în care poliţistul Bogdan Gigină a murit, după ce acesta a căzut cu motocicleta într-o groapă. Gigină se afla în coloana oficială a ministrului.

“M-am prezentat în calitate de martor la Parchet. Voi răspunde la toate întrebările procurorilor”, a declarat Gabriel Oprea la intrare în sediul Parchetului, adăugând că va da mai multe detalii după ce va sta de vorbă cu procurorii.

Vicepremierul a ieşit de la audieri după aproape o oră, declarând încă o dată că în momentul producerii accidentului era “în timpul serviciului”, iar deplasarea nu era în scop personal.

“Am răspuns la toate întrebările puse de procurori. Eram în timpul serviciului, îmi făceam datoria. Am declarta toate aceste lucruri şi nu am voie să spun mai mult decât am declarat “, a spus Oprea, precizând că în momentul producerii accidentului se întorcea “de la o instituţie a statulul român”.

Luni, într-o conferință de presă, Oprea arăta că speculația apărută în presă că ar fi utilizat echipajul de însoțire în trafic fără temei legal este “nefondată”, precizând că detaliile accidentului din 20 octombrie au fost puse la dispoziția Parchetului.

Totodată, Oprea anunța, luni seară, prin intermediul unui comunicat de presă, că nu va demisiona, după ce președintele Klaus Iohannis l-a sfătuit să plece din funcție. Oprea a afirmat că  implicațiile declarațiilor făcute de șeful statului sunt “exclusiv de natură politică” și s-a declarat nevinovat, punctând că “o demisie la acest nivel de responsabilitate și, implicit, asumarea unei vinovății care nu există, nu pot fi nici monede de schimb politic și nici artificii mediatice”.

Parchetul a anunţat, duminică, că a început urmărirea penală pentru ucidere din culpă în cazul poliţistului Bogdan Gigină, mort într-un accident rutier în timp ce conducea coloana oficială a ministrului Gabriel Oprea.

În dosarul privind decesul subinspectorului de poliţie Bogdan Cosmin Gigină, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti efectuează urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. Până în prezent, informează un comunicat de presă, au fost efectuate cercetarea la faţa locului, autopsia medico-legală şi au fost ridicate imaginile înregistrate de camerele de supraveghere în vederea reconstituirii traseului coloanei oficiale din care făcea parte poliţistul decedat.

Anterior, la Parchetul General au dat explicații și muncitorii care efectuau lucrările de reparații, precum și martori oculari aflați în zonă.

Pentru lămurirea tuturor împrejurărilor cauzei au fost solicitate Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti actele normative interne care reglementează cadrul general de constituire a coloanelor oficiale, actele interne emise cu privire la coloana oficială din care făcea parte lucrătorul de poliţie decedat, precum şi date cu privire la componenţa coloanei la momentul incidentului. Până în prezent au fost furnizate parţial informaţiile solicitate.

A fost solicitată şi documentaţia privind efectuarea lucrărilor de reparaţie de la locul producerii evenimentului (actele de autorizare, contractele încheiate, procedurile de executare a lucrării, inclusiv elementele de semnalizare şi siguranţă specifice).

De asemenea, au fost solicitate datele stocate cu privire la comunicaţiile interne ale poliţiştilor implicaţi în deplasarea coloanei.

În zilele următoare vor fi continuate audierile persoanelor care au cunoştinţă despre circumstanţele în care s-a produs evenimentul ce face obiectul dosarului.

Totodată, urmează să fie dispusă expertiza tehnică cu privire la vehicul şi dinamica producerii accidentului, precum şi cu privire la imaginile surprinse de camerele de supraveghere.

Cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti – Secţia de urmărire penală, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul D.G.P.M.B. – Serviciul Omoruri.

Bogdan Cosmin Gigină (28 de ani) de la Brigada Rutieră a Capitalei a murit, marţi seară, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde a fost transportat după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă de pe bulevardul Ştirbei Vodă din Capitală. Bogdan Gigină a fost înmormântat vineri, cu onoruri militare, în prezenţa a sute de colegi îmbrăcaţi în uniforme.

Poliţistul asigura deplasarea coloanei oficiale a ministrului Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, însă informaţii despre această situaţie nu au fost comunicate de Ministerul Afacerilor Interne, fiind aflate mai întâi pe surse.

Abia la două zile de la accident, Poliţia Capitalei a transmis un comunicat în care a confirmat că poliţistul de la Rutieră asigura deplasarea coloanei oficiale a vicepremierului Gabriel Oprea care, conform informaţiilor comunicate, participase la “o activitate în cadrul unei instituţii din domeniul securităţii şi ordinii publice”.

Martori care erau foarte aproape de locul accidentului de pe strada Ştirbei Vodă spun însă că maşina în care se afla ministrul Gabriel Oprea nu a oprit după accident.

REALITATEA.NET – Stiri – POLITICĂ

Mergi Sus