Stiri de ultima ora
Acasa / Actualitate International / Cine sunt cele două persoane, arestate luni, care au divulgat informații secrete de la Vatican

Cine sunt cele două persoane, arestate luni, care au divulgat informații secrete de la Vatican


Monseniorul Vallejo Balda, 54 de ani, apropiat al Opus Dei (structură a Bisericii catolice al cărei scop este să contribuie la munca de evanghelizare a Bisericii, răspândind chemarea universală la sfințenie în viața de zi cu zi) și secretar al fostei Comisii pentru organizarea structurilor economice și administrative ale Sfântului Scaun (COSEA), a fost convocat de Jandarmeria Vaticanului la sfârșitul săptămânii trecute împreună cu Francesca Chaouqui, 33 de ani, și ea membră a COSEA.

Monseniorul Vallejo Balda și doamna Chaouqui au fost audiați sâmbătă și duminică, iar după interogatorii au fost arestați. Chaouqui a fost apoi eliberată “ca urmare a colaborării sale cu anchetatorii”. Ancheta durează de mai multe luni, iar situația prelatului spaniol urmează să fie evaluată de procurorul Vaticanului.

Potrivit presei italiene, s-ar fi comis un furt de date din computerul controlorului general de finanțe al Vaticanului, italianul Libero Milone, al cărui birou se află nu departe de piața Sf. Petru. Expertul financiar numit de papă în iunie este însărcinat cu auditul tuturor administrațiilor micului stat.

REALITATEA.NET – Stiri – EXTERN

Mergi Sus