Stiri de ultima ora
Acasa / Politica / A doua rundă de consultări a preşedintelui cu partidele: luni – PSD şi PNL, marţi – UDMR, UNPR, ALDE

A doua rundă de consultări a preşedintelui cu partidele: luni – PSD şi PNL, marţi – UDMR, UNPR, ALDE


O nouă rundă de conultări la Cotroceni, astăzi şi mâine
O nouă rundă de conultări la Cotroceni, astăzi şi mâine

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, luni, o scrisoare preşedinţilor partidelor politice parlamentare, pe care îi invită la o nouă rundă de consultări pentru desemnarea premierului, PSD şi PNL fiind chemate luni seară, iar marţi – UDMR, ALDE, UNPR şi grupul minorităţilor naţionale.

Programul consultărilor va fi următorul:

Luni, 9 noiembrie 2015:

• Ora 18.00 – Partidul Social Democrat (PSD);
• Ora 19.00 – Partidul Naţional Liberal (PNL).

Marți, 10 noiembrie 2015:

• Ora 11.00 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);
• Ora 11.30 – Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR);
• Ora 12.00 – Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE);
• Ora 12.30 – Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.

Președintele Klaus Iohannis a susținut declarații de presă, vineri seară, la Palatul Cotroceni, după prima rundă de consultări cu reprezentanții societății civile.

“În această etapă am putut să constat că nu e nevoie de o simplă schimbare de Guvern, e nevoie de o schimbare complexă în politica românească. Toți așteaptă să vină în față politicieni noi, care nu au avut nimic de-a face cu corupția, care nu au fost urmăriți penal”, a spus Iohannis. În ceea ce privește consultările cu reprezentanții partidelor politice, Iohannis a punctat că “nimeni nu a venit cu o propunere de prim-ministru”, ceea ce reprezintă “o noutate pentru politica românească”.

Totodată, Iohannis a precizat că a convenit cu fiecare grup în parte că “o singură rundă de consultări, de data asta, nu e suficientă”.

REALITATEA.NET – Stiri – POLITICĂ

Mergi Sus