Stiri de ultima ora
Acasa / Politica / Victor Ponta, confesiune pe Facebook, înainte de judecată. Premierul, între ICCJ şi PSD

Victor Ponta, confesiune pe Facebook, înainte de judecată. Premierul, între ICCJ şi PSD

Victor Ponta Victor Ponta

“Mulţumesc tuturor celor care azi mi-au transmis un gând bun (familie, prieteni, colegi sau necunoscuţi, precum cei doi tineri care m-au văzut în maşină la semafor şi au lăsat geamul jos doar să-mi ureze «La multi ani!»)”, notează Victor Ponta, pe contul său de Facebook.

“În 43 de ani am trecut deja prin foarte multe, bune şi rele, cred în Dumnezeu, îmi iubesc familia mai mult decât pe mine însumi, îmi ajut prietenii şi respect oamenii. Nu am făcut niciodată ceva ilegal sau rău cu intenţie, am învăţat din greşeli şi am cerut iertare când am greşit. Chiar şi azi, în timpuri cum nu am mai trăit, cred că prostia, ticăloşia şi ura atât de prezente din păcate în viaţa noastră nu pot să ne schimbe fundamental ca oameni!”, adaugă Ponta.

Victor Ponta a împlinit, duminică, 43 de ani.

Procesul lui Victor Ponta, trimis in judecata in dosarul Turceni-Rovinari, incepe luni, 21 septembrie, la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Tot luni se decide soarta politica a lui Victor Ponta, in Comitetul Executiv al PSD.

REALITATEA.NET – Stiri – POLITICĂ

Mergi Sus