Acasa / Actualitate International / Trump susţine separarea familiilor de migranţi care intră clandestin în SUA

Trump susţine separarea familiilor de migranţi care intră clandestin în SUA


Donald Trump
Donald Trump

Donald Trump şi-a apărat din nou, marţi, extrem de controversata politică de despărţire a familiilor de migranţi, afirmând că aceasta este singura opţiune posibilă pentru a lupta eficient împotriva imigraţiei clandestine.


“Eu nu vreau să fie separaţi copiii de părinţii lor”, a asigurat el, adăugând:”Când îi inculpaţi pe părinţi pentru intrare ilegală în ţară, ceea ce trebuie făcut, trebuie să-i despărţiţi pe copii de aceştia”.

Insistând asupra necesităţii de a lupta împotriva traficanţilor care se “joacă cu sistemul”, preşedintele american a acuzat presa că este complice a acestora, conform Agerpres.

“Nu vrem ca aceşti oameni să ne inunde ţara”, a afirmat el. “Vrem ca ei să vină urmând o procedură legală şi vrem, în fine, un sistem după merit”, a spus Trump în continuare.

Preluare realitatea.net

Mergi Sus