Acasa / Politica / Teodorovici, la un pas de o nouă moțiune. Turcan: N-a respectat Legea Bugetului de Stat

Teodorovici, la un pas de o nouă moțiune. Turcan: N-a respectat Legea Bugetului de Stat


Prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, susține că este necesară depunerea unei moţiuni simple împotriva ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, pentru ”nerespectarea Legii Bugetului de Stat”, fapt care a creat, spune ea, o serie de probleme în administraţiile publice locale şi judeţene.


Potrivit lui Turcan, la începutul anului 2018, 10 miliarde de lei au fost luate de la primării prin “marea revoluţie fiscală” a PSD şi că Guvernul PSD a făcut trei promisiuni, potrivit cărora rectificarea bugetară va fi pozitivă, sumele pierdute vor fi recuperate în integralitate la rectificarea bugetară şi niciun buget al unei localităţi în 2018 nu va fi mai mic decât cel din 2017.

“Nimic, nici măcar o promisiune nu a fost respectată. Dimpotrivă, în 60% dintre cazuri, Guvernul a tăiat bani de la bugetele locale. S-a ajuns la situaţia critică în care nu se asigură nici măcar cheltuielile minimale de funcţionare. Sunt cazuri în care nu se asigură banii pentru plata salariilor. PNL Sibiu consideră necesară depunerea unei moţiuni simple împotriva ministrului Finanţelor Publice, principalul responsabil pentru nerespectarea Legii Bugetului de Stat, pentru încălcarea grosolană a angajamentelor faţă de primari şi preşedinţii de CJ, pentru blocarea de investiţii benefice pentru viaţa şi dezvoltarea comunităţilor locale”, a afirmat Raluca Turcan, citată de agerpres.ro. 

Deputata îi cere lui Teodorovici să explice explice de ce nu au fost prevăzuţi aceşti bani şi cum justifică faptul că mii de angajaţi din subordinea primăriilor vor rămâne fără bani de salarii.

Prealuare realitatea.net

Mergi Sus