Acasa / Sport / România ar putea organiza CE 2017 de gimnastică artistică! A primit votul de încredere

România ar putea organiza CE 2017 de gimnastică artistică! A primit votul de încredere

Potrivit unui comunicat, de vineri, al UEG, în cadrul Comitetului Executiv s-a discutat şi situaţia organizării CE de gimnastică artistică din 2017 în România. FR Gimnastică a menţionat drept gazdă a competiţiei Bucureştiul, însă construcţia noii Săli Polivalentee 12.000 de locuri încă nici nu a început, astfel încât forul european a acceptat drept posibilă gazdă oficială municipiul Cluj-Napoca, unde există sala de 7.200 de locuri, scrie Mediafax.

“Din cauza perspectivelor negative (privind construcţia noii săli din Bucureşti – n.r.), UEG a acceptat propunerea FR Gimnastică pentru găzduirea competiţiei la Cluj-Napoca”, se arată în comunicatul de vineri al forului european.

O decizie definitivă în acest caz ar urma să se ia până la finalul anului.

Preşedintele UEG, Georges Guelzec, declara, în 23 septembrie, cu ocazia unei vizite la Bucureşti, că există riscul ca România să piardă organizarea Campionatelor Europene de gimnastică artistică din 2017, o decizie definitivă în acest sens urmând a fi luată la începutul anului viitor.

Georges Guelzec şi-a exprimat speranţa că gimastica românească nu va avea de suferit din cauza întârzierilor la lucrările de construcţie a sălii de sport din Bucureşti, precizând că reprezentanţii Danemarcei, naţiune care a concurat şi ea pentru organizarea CE din 2017, ar putea contesta o eventuală propunere de organizare a competiţiei la Cluj-Napoca.

“După cum ni s-a explicat situaţia noi ne-am exprimat dorinţa de a organiza acest eveniment la Bucureşti, dar având în vedere această situaţie trebuie să reanalizăm informaţiile şi să rediscutăm pentru a putea vedea cum putem organiza acest eveniment. Vom avea un Comitet Executiv peste două săptămâni şi vom transmite toate informaţiile pe care le avem de aici. Le vom transmite dorinţa tuturor celor prezenţi de a organiza acest eveniment în Bucureşti. Existau doi candidaţi şi România a câştigat organizarea acestui eveniment. Vom vedea care sunt argumentele Comitetului Executiv. Domnul primar ne-a promis că ne va da un răspuns la sfârşitul lunii decembrie şi în urma acestui răspuns vom vedea în luna ianuarie ce decizie putem lua. Au mai fost situaţii, dar fiecare caz este particular. De 24 de ani de când sunt la Uniunea Europeană de gimastică nu a existat un caz precum cel din România. Vom vedea care sunt argumentele pro şi contra şi pentru un caz excepţional avem o soluţie excepţională. Nu ştiu dacă voi vota pentru România în Comitetul Executiv, voi lua o decizie după ce voi asculta părerea tuturor membrilor şi voi vota în cunoştinţă de cauză. Există riscul ca România să piardă această organizare pentru că au fost doi candidaţi. România a prezentat Bucureştiul ca oraş gazdă şi Danemarca ar putea veni să spună că România a câştigat pentru că a prezentat Bucureştiul. Dacă ar fi prezentat alt oraş poate nu ar fi primit organizarea. Decizia Comitetului Executiv cred că a dorit să acorde României organizarea datorită istoriei gimnasticii şi rezultatelor şi respectului pe care îl au faţă de gimastica românească. Personal, sper ca gimastica românească să nu fie penalizată din motive care nu au de-a face cu gimastica. Ar fi păcat”, declara Georges Guelzec.

Preşedintele FR Gimnastică, Adrian Stoica, preciza că, în cazul în care lucrările pentru sala polivalentă din Complexul Sportiv Lia Manoliu nu vor începe la termenul amintit, Uniunea Europeană să fie de acord cu organzarea Campionatelor Europene de gimnastică la Cluj-Napoca.

REALITATEA.NET – Stiri – SPORT

Mergi Sus