Acasa / Life Style / Președintele Societății Române de Neurochirurgie, SURPRINS de atitudinea medicilor de la Colentina

Președintele Societății Române de Neurochirurgie, SURPRINS de atitudinea medicilor de la Colentina


Neurochirurgul clujean Ștefan Florian, președinte al Societății Române de Neurochirurgie și proaspăt ales vicepreședinte al Federației Mondiale în domeniu, spune că apreciază ”lupta” medicilor Ionuț Gobej și Dorin Bică de la Spitalul Colentina, dar nu și ”felul în care își arogă unicitate pe plan național”.


”Eu sunt și președintele Comisiei de specialitate a Ministerului Sănătății și președintele Societății Române de Neurochirurgie. Ceea ce mă surprinde este că Ministerul Sănătății, Primăria București nu au cerut nicio opinie din partea specialiștilor. Nu m-a întrebat nimeni. (…) Apreciez lupta lor pentru condiții mai bune, apreciez zbaterea lor pentru a oferi condiții cât mai bune pacienților, dar nu apreciez felul în care își arogă unicitate pe plan național. Sunt foarte mulți medici neurochirurgi foarte buni care probabil că nu au condiții cum au ei, dar care fac treburi cel puțin la fel de importante și de minunate. Nu numai în București. Lumea nu începe și nu se termină în neurochirurgie la București. Eu îi cunosc personal. Și-au dat examenul de specialitate cu mine. Îi cunosc, am fost singurul care le-a acceptat recunoașterea stagiilor făcute, i-am sprijinit în viață, i-am sprijinit în activitate. Nu cred că m-a auzit pe mine cineva spunând în public: dați-mi, că dacă nu plec dincolo, că aici nu am ce trebuie și dacă nu primesc vă las baltă’‘, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, dr. Ștefan Florian.

Reamintim că pe 4 septembrie, medicul neurochirurg Ionuț Gobej a anunțat că, alături de colegul său Dorin Bică, a demisionat din funcția deținută la Spitalul Colentina, arătând că în ultimele opt luni s-au refuzat 60 de pacienți din cauza lipsei de personal, consumabile și medicamente și a programului operator restricționat.

Articole recomandate

Preluare realitatea.net

Mergi Sus