Stiri de ultima ora
Acasa / Business / Ponta îl propune pe ministrul Apărării, Mircea Duşa, ca premier interimar

Ponta îl propune pe ministrul Apărării, Mircea Duşa, ca premier interimar

mirceadusa.jpg

Premierul Victor Ponta spune că va propune ca, până la procedurile de desemnare a unui alt guvern, ministrul Apărării, Mircea Duşa, să fie premier interimar.

“Astăzi, la ora 16.00, va avea loc ultima şedinţă a acestui Guvern. În această seară, îi voi transmite preşedintelui Iohannis demisia mea şi propunerea ca Mircea Duşa să fie premier interimar până se desfăşoară toate procedurile prevăzute de Constituţie pentru numirea unui nou premier”, a declarat premierul demisionar Victor Pota, potrivit Mediafax.

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că îşi depune mandatul şi că speră că demisia guvernului său satisface cerinţele oamenilor care au fost în stradă, adăugând că este nevoie de soluţii raţionale. Ponta consideră că supărarea cetăţenilor nu trebuie să degenereze în violenţă stradală, de aceea demisia Guvernului este cea mai oportună soluţie.

Peste 25.000 de persoane au manifestat, marţi seară, în Capitală, pentru a-şi exprima revolta în legătură cu incendiul din 30 octombrie, de la Clubul Colectiv din Bucureşti şi pentru a cere demisia celor responsabili. În incendiul din Clubul Colectiv, 32 de oameni au murit, iar alţi aproximativ 200 au fost răniţi.

DailyBusiness.ro

Mergi Sus