Acasa / Actualitate International / Papa Francisc, mesaj fără precedent: "I-am abandonat pe cei mici"

Papa Francisc, mesaj fără precedent: "I-am abandonat pe cei mici"


Papa Francisc a condamnat luni ”cu tărie atrocităţile” comise de preoți în Pennsylvania, timp de decenii asupra unui număr de peste 1.000 de copii, într-o scrisoare adresată ”Poporului lui Dumnezeu”.


“În ultimele zile a apărut un raport care detaliază ceea ce au trăit cel puţin o mie de copii care au fost victime ale abuzurilor sexuale, abuzuri de putere şi de conştiinţă, comise de preoţi timp de aproape 60 de ani. Deşi putem spune că majoritatea cazurilor aparţin trecutului (…) putem constata că rănile provocate nu dispar niciodată, ceea ce ne obligă să condamnăm cu forţă aceste atrocităţi”, afirmă papa în această scrisoare deschisă publicată de Vatican.

Potrivit Sfântului Părinte “dacă un membru al comunităţii suferă, suferă toţi alături de el. Sunt cuvintele sfântului Pavel care răsună în inimia noastră. Durerea victimelor şi familiilor lor este şi durerea noastră”, a adăugat el.

Papa Francisc a scris această misivă după publicarea unui raport care documentează 300 cazuri de “preoţi prădători sexuali” în şase dintre cele opt dioceze din statul Pennsylvania, care identifică cel puţin 1.000 de minori ca victime ale clericilor începând din 1940.

Înaltul Pontif a precizat că dacă “în trecut omisiunea a devenit o formă de răspuns în faţa abuzurilor, acum Biserica trebuie să răspundă cu solidaritate, care cere însă denunţarea tuturor celor care au pus în pericol integritatea unei persoane”.

Papa a explicat că în mai multe părţi ale lumii se acţionează pentru a proteja integritatea copiilor şi adulţilor prin aplicarea “toleranţei zero” împotriva abuzurilor sexuale şi în modul de a-i trage la răspundere pe toţi cei care comit aceste fărădelegi.

El a recunoscut că în rândul bisericii “s-a întârziat în aplicare acestor acţiuni şi sancţiuni atât de necesare”, dar şi-a exprimat încrederea că se va acţiona pentru a garanta o mai mare cultură a grijii şi responsabilităţii în prezent şi pe viitor”, potrivit Agerpres.

Preluare realitatea.net

Mergi Sus