Acasa / Actualitate International / Obama anunță suplimentarea efectivelor de securitate: ONU va primi 30.000 de “căști albastre”

Obama anunță suplimentarea efectivelor de securitate: ONU va primi 30.000 de “căști albastre”

Președintele Statelor Unite, Barack Obama, a anunțat, luni, la deschiderea unui summit consacrat operațiunilor de menținere a păcii, că țările membre ONU au promis să furnizeze organizației 30.000 de “căști albastre”, în plus. Concret, aceste noi contribuții de trupe și poliție pentru misiunile ONU de menținere a păcii provin de la circa 50 de țări, de la Bangladesh la Finlanda, trecând prin Columbia, informează AFP și Reuters.

“Mai mult de 50 de țări, de la Bangladesh la Columbia, de la Finlanda la China s-au angajat să furnizeze în total peste 30.000 de noi trupe și poliție”, a declarat Obama.

Preşedintele american a susținut, luni, de la tribuna Organizaţiei Naţiunilor Unite, că Statele Unite au cea mai puternică armată, însă că nu pot rezolva singure problemele lumii. Totodată, Obama a subliniat că utilizarea sancțiunilor contra Rusiei nu reflectă dorința de a reveni la retorica “Războiului Rece”. Liderul de la Casa Albă a vorbit şi despre situaţia refugiaţilor, despre războiul din Siria, dar şi despre conflictul din Ucraina.

‘Nimeni nu trebuie să sufere din cauza ideilor învechite și a prejudecăților. Regimurile care se tem de propriile popoare se prăbușesc. Cred că o națiune care funcționează pe baza unor principii democratice este mai puternică”, a spus Obama, potrivit Agerpres. 

Totodată, Barack Obama a subliniat că Statele Unite nu au nicio revendicare teritorială în Marea Chinei de Sud, singurul interes în regiune fiind dezvoltarea fluxului comercial. În această privință, el a îndemnat China și celelalte părți să-și rezolve pașnic diferendele.

Pe de altă parte, președintele SUA a denunțat sprijinul acordat de unele țări pentru președintele sirian, Bashar al-Assad, pe care l-a descris ca “un tiran” care a “masacrat copii nevinovați”. În acest sens, Obama a afirmat că Washingtonul este pregătit să colaboreze cu Rusia și Iranul, pentru a încerca să pună capăt războiului de peste patru ani din Siria, care a condus la apariția militanților Statului Islamic.

“Statele Unite sunt pregătite să lucreze cu orice națiune, inclusiv Rusia și Iran, pentru a rezolva conflictul. Însă, trebuie să recunoaștem că, după atâta vărsare de sânge și atâta carnagiu, nu poate exista o revenire la status quo-ul de dinainte de război. Nu există loc pentru găzduirea unui cult apocaliptic precum ISIL (Statul Islamic, SI), iar Statele Unite ale Americii nu își cer scuze pentru folosirea militarilor săi ca parte a unei coaliții care luptă împotriva SI”, a mai spus liderul de la Casa Albă.

REALITATEA.NET – Stiri – EXTERN

Mergi Sus