Acasa / Actualitate Intern / Miercurea Cenuşii pe 14 februarie. Ce semnifică şi ce trebuie să faci în această zi

Miercurea Cenuşii pe 14 februarie. Ce semnifică şi ce trebuie să faci în această zi


Miercurea Cenuşii pe 14 februarie. Ce semnifică şi ce trebuie să faci în această zi

Miercurea Cenuşii pe 14 februarie. Ce semnifică şi ce trebuie să faci în această zi

Miercurea Cenuşii. Credincioşii romano-catolici vor intra, de miercuri, 14 februarie, în Postul Mare, prima zi fiind cea mai grea, întrucât cei ce au vârsta cuprinsă între 21 şi 60 de ani vor fi obligaţi să nu mănânce decât odată pe zi şi atunci cât mai puţin.


Miercurea Cenuşii. Pentru cei foarte tineri, sau foarte bătrâni, această abţinere este recomandată, dar nu este obligatorie. Cu o zi înainte, creştinii catolici vor mânca preparate cu carne, lapte, brânză şi ouă, împreună cu familiile, motiv pentru care ziua din ajunul Postului mai este denumită în popor şi Marţea Grasă.

Miercurea Cenuşii. A doua zi va fi Miercurea Cenuşii, când în biserici va fi binecuvântată tocmai cenuşa care va fi pusă, în mod simbolic, pe capul credincioşilor, în timpul Liturghiei. Gestul vrea să amintească oamenilor că sunt muritori şi păcătoşi şi este însoţit de cuvintele preotului “Converteşte-te şi crede în evanghelie!”.

Miercurea Cenuşii. Postul trupesc, stipulat în canoanele Bisericii Romano-Catolice, nu este la fel de greu ca la alte religii, credincioşilor fiindu-le interzis numai consumul de carne. Pe toată perioada Postului nu este permis însă nici un rabat de la partea spirituală. Preoţii vor pune accentul pe postul interior, pe rugăciune, pe abţinerea de la păcat. Aceştia spun că este un post al inimii, o perioadă în care credincioşii trebuie să facă acte caritabile, vizite la bolnavi, orfelinate, azile, şi sunt încurajaţi să facă donaţii pentru cei în nevoie.

Preluare realitatea.net

Mergi Sus