Acasa / Actualitate International / Merkel, denunțată la Parchet pentru ‘trafic de persoane’ de un partid antiimigrație

Merkel, denunțată la Parchet pentru ‘trafic de persoane’ de un partid antiimigrație

Vicepreşedintele formaţiunii, Alexander Gauland, a declarat că va depune în acest sens o plângere penală la procuratura din Berlin. El speră că autorităţile vor deschide procedurile preliminare împotriva cancelarului german.

“Dna Merkel încalcă prin politica sa a frontierelor deschise articolul 96 (din codul penal), referitor la traficul de persoane, care prevede pedepse de 5 ani cu închisoarea sau amenzi”, a spus un purtător de cuvânt al partidului, Christian Lüth, într-un e-mail trimis AFP, informează Agerpres. 

“Sperăm că această plângere va declanșa o anchetă, dar vrem și să trimitem un semnal despre cum dna Merkel încalcă dreptul în vigoare în Germania și în Europa’, susține Lüth. Inițiativa AfD își propune, de asemenea, să-i determine pe ‘cetățeni să-și pună întrebarea dacă imigrația necontrolată este în interesul lor’. Plângerea a fost trimisă Parchetului din Berlin, mai indică AfD, al cărui vicepreședinte, Alexander Gauland, a declarat pentru presă că ‘Angela Merkel a acționat ca un traficant’.

În replică, purtătorul de cuvânt al cancelarului Merkel, a declarat că Germania este guvernată de statul de drept, iar cetăţenii sunt liberi să se adreseze justiţiei.

Angela Merkel este criticată chiar și de o parte a taberei sale conservatoare pentru decizia de a nu limita afluxul sutelor de mii de migranți alungați de războaie și de sărăcie din țările lor.

În acest context, mișcările populiste și de extremă dreapta înregistrează o creștere de popularitate, mai ales în estul Germaniei, unde manifestațiile anti-refugiați au adunat mii de persoane în ultimele zile.

Deși mulți germani au susținut poziția cancelarului de relaxare a legislației de azil, anunțată luna trecută, acest sprijin a început să se reducă, pe măsură ce numărul migranților a crescut constant, unele proiecții indicând un milion de sosiri sau chiar mai mult în acest an.

Cel mai recent sondaj Forsa, dat publicității miercuri, arată că sprijinul pentru conservatorii cancelarului Angela Merkel a scăzut la 39%, în timp ce AfD a câștigat câteva procente, fiind cotat cu 7% dintre opțiuni.

REALITATEA.NET – Stiri – EXTERN

Mergi Sus