Acasa / Actualitate Intern / LEGEA VACCINĂRII, adoptată de Senat. Amenzi URIAŞE pentru părinţii care refuză vaccinarea

LEGEA VACCINĂRII, adoptată de Senat. Amenzi URIAŞE pentru părinţii care refuză vaccinarea


Părinţii care vor refuza vaccinarea copiilor vor putea fi amendați cu până la 10.000 de lei, potrivit unui proiect de act normativ adoptat de Senat. 


Proiectul de lege privind vaccinarea persoanelor în România a fost adoptat luni de Senat.

Părinții care vor refuza vaccinarea obligatorie a copiilor lor vor risca amenzi de până la 10.000 de lei. Totuși, ca să se aplice, actul trebuie să treacă nu numai de Senat, ci și de Camera Deputaților.

Răspunderea pentru prezentarea copiilor la vaccinare va aparține părinților, reprezentanților legali sau persoanelor care cresc și îngrijesc copii în baza unei măsuri de protecție socială. Concret, documentul prevede că, atunci când vine vorba de vaccinările obligatorii, consimțământul va fi considerat ca fiind dat din oficiu. Totuși, părinții vor putea să refuze în scris vaccinarea obligatorie.

„Vaccinarea copiilor, cu vaccinurile prevăzute în Calendarul Național de Vaccinare, aprobat prin Ordin al ministrului sănătății, precum și cu cele administrate în situații epidemiologice speciale întregii populații ori unor grupuri de populație este obligatorie”, scrie în documentul aflat azi pe ordinea de zi a Senatului.

Astfel, categoriile de vaccinări obligatorii vor fi: vaccinările stabilite prin Calendarul Național de Vaccinare pentru copii; vaccinările impuse de situații epidemiologice, care implică vaccinarea ca măsură de intervenție, în vederea limitării bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare; vaccinările pentru personalul medico-sanitar din unitățile sanitare publice și private; vaccinările pentru alt personal din unitățile publice și private care, prin natura atribuțiilor, sunt expuse suplimentar la boli infecțioase sau pot reprezenta surse de infecție care ar putea pune în pericol sănătatea publică.

Fără vaccin nu poţi înscrie copilul în colectivitate 

Chiar dacă părinții refuză vaccinarea obligatorie, în proiect scrie că, la înscrierea copiilor într-o colectivitate, va trebui prezentată o adeverință de la medicul de familie care să ateste efectuarea vaccinărilor obligatorii. Dacă vaccinările obligatorii nu sunt făcute, părinții vor trebui să prezinte calendarul de recuperare a acestora sau o adeverință cu contraindicațiile medicale pentru vaccinare.

În cazul în care părinții refuză vaccinarea copiilor, aceștia vor risca amenzi între 5.000 și 10.000 de lei, se arată în proiect.

După votul Senatului, proiectul de lege va fi transmis Camerei Deputaților pentru dezbatere și votul decisiv.

Articole recomandate

Preluare realitatea.net

Lasa un Comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Mergi Sus