Acasa / Politica / Klaus Iohannis, întâlnire cu vicepreședintele SUA Joe Biden

Klaus Iohannis, întâlnire cu vicepreședintele SUA Joe Biden

Joe Biden  Joe Biden 

Șeful statului va participa, până pe 29 septembrie, la New York la summitul ONU. În acest context, el va susține mai multe intervenții naționale în cadrul reuniunii ONU, va avea mai multe întrevederi și se va întâlni cu investitori americani și cu comunitatea de români din SUA.

Pe 3 septembrie, președintele Iohannis a anunțat participarea sa la summitul ONU de la New York, arătând că România va susține reforma Consiliului de Securitate și alocarea unui loc de membru nepermanent.

“Aniversăm 70 de ani de la semnarea Cartei Organizației Națiunilor Unite și 60 de ani de la aderarea României la Organizație. La sfârșitul lunii septembrie voi participa, la New York, la Adunarea Generală ONU și la summitul ONU la care va fi adoptată Agenda de dezvoltare post-2015. Va fi un bun prilej pentru a reitera atașamentul României față de obiectivele și valorile organizației mondiale, precum și respectul constant față de acțiunile instituțiilor din sistemul ONU, ca principal cadru global de cooperare între state și de codificare a unor norme de conduită și drept internațional”, a arătat Iohannis, la Palatul Cotroceni.

El a spus că România va susține reforma Consiliului de Securitate, principala miză politică fiind, pentru țara noastră, alocarea, într-o configurație extinsă, a unui loc suplimentar de membru nepermanent pentru Grupul est-european.

“România trebuie să își păstreze și întărească reputația de stat promotor al păcii și stabilității internaționale, al valorilor democrației, statului de drept și respectului pentru drepturile omului”, a afirmat Iohannis, la acea dată.

REALITATEA.NET – Stiri – POLITICĂ

Mergi Sus