Acasa / Actualitate International / Fost deputat moldovean, condamnat la 14 ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Rusiei

Fost deputat moldovean, condamnat la 14 ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Rusiei


Fostul deputat democrat în parlamentul de la Chişinău, Iurie Bolboceanu, acuzat de spionaj şi trădare de patrie, a fost condamnat la 14 ani de închisoare cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip închis şi cu privarea dreptului de a ocupa funcţii publice pe o perioadă de 4 ani, informează marţi Unimedia.


Sentinţa a fost pronunţată de Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani.

Ancheta care l-a vizat pe Iurie Bolboceanu a fost efectuată de către procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale în comun cu colaboratorii Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) al Republicii Moldova.

În cadrul procesului a fost stabilit faptul ca ex-deputatul a fost racolat de către un asistent al ataşatului militar al Ambasadei Federaţiei Ruse în Republica Moldova, care are statut de diplomat, dar este de fapt ofiţer sub acoperire al Direcţiei Principale de Informaţii a Statului Major General al Ministerului Apărării al Federaţiei Ruse (GRU), serviciul de spionaj militar rus.

Astfel, în perioada 05 octombrie 2016 – 17 martie 2017, condamnatul a avut mai multe întâlniri şi discuţii cu ofiţerul GRU şi, urmărind un scop material, la însărcinarea acestuia, a cules şi livrat informaţii de interes naţional, pasibile de a fi utilizate în dauna intereselor Republicii Moldova.

Informaţiile furnizate de către inculpat constau în date concrete anticipative privind strategiile şi tacticile unor reforme legislative naţionale de importanţă majoră culese de la figuri politice decizionale, date personale şi vulnerabilităţi ale persoanelor cu funcţii înalte în stat promotori ai reformelor politice, evoluţii tactice a acţiunilor de implementare a Acordului de Asociere dintre Republica Moldova şi UE, informaţii detaliate referitoare la intenţiile şi planurile legislative ale grupurilor parlamentare de guvernământ bazate pe date culese din interiorul formaţiunilor politice, precum şi informaţii cu potenţial strategic, toate pasibile a fi utilizate în dauna intereselor Republicii Moldova.

Potrivit circumstanţelor cauzei penale, au fost stabilite elemente certe ale acţiunilor şi practicilor unui serviciu străin de spionaj, exprimate prin efectuarea unor întâlniri sistematice şi clandestine, aplicarea de metode şi tehnici speciale de contrafilaj, utilizarea unor canale de legătură securizate şi ascunse, oferirea de recompense băneşti pentru sarcinile îndeplinite.

Sentinţa poate fi atacată la Curtea de Apel Chişinău.

Preluare realitatea.net

Mergi Sus