Acasa / Actualitate Intern / Descoperire astronomică despre Univers

Descoperire astronomică despre Univers


Hidrura de heliu, despre care se crede că este primul compus chimic stabil care a apărut după Big Bang, a fost detectată în spaţiu, potrivit unui studiu citat de The Guardian.


Molecula încărcată pozitiv cunoscută drept hidrură de heliu, formată când un atom de heliu își împarte electronii cu un nucleu de hidrogen, ar fi jucat un rol principal în Universul timpuriu. Nu numai că se consideră că a fost vorba de prima legătură moleculară și de primul compus chimic care au apărut în timp ce Universul se răcea după Big Bang, ci a deschis și calea pentru formarea moleculelor de hidrogen. 

Hidrura de heliu a fost produsa în laborator încă de acum un secol, dar nu a putut fi descoperita în spațiu, deși se aprecia că ar trebui să fie prezenta în norii de gaz din care se nasc stelele și în gazul expulzat de stelele muribunde. 

”Deși (hidrura de heliu) nu are o importanță prea mare, astăzi, pe Pământ, chimia universului a început cu acest ion. Lipsa unei dovezi inconstestabile a existenței sale în spațiul interstelar era o dilemă pentru astronomi”, spun autorii studiului. 

Acum, experții afirmă că au detectat hidrură de heliu într-o mică, dar strălucitoare nebuloasă planetară cu o vârstă de 600 de ani, aflată la aproximativ 3.000 de ani lumină de constelația Lebedei, relatează hotnews.ro.

Deși hidrura de heliu s-a format printr-un proces diferit la începuturile Universului, echipa de cercetători spune că prezența lui sprijină teoriile privind ceea ce s-a întâmplat la ”începuturile chimiei”, un final fericit la o căutare care dura de zeci de ani”.


Fanatik.ro


Viorica Dancila a GAFAT din nou. Greseala facuta in sedinta de guvern, de fata cu toti ministrii


Fanatik.ro


Sondaj DEVASTATOR pentru PSD. La cat a ajuns partidul lui Dragnea. Ce scor va lua Rares Bogdan la europarlamentare


Stirile PRO TV


Elevă de 19 ani, stropită cu kerosen și arsă de colegii de la școală. Motivul crimei

Mergi Sus