Acasa / Actualitate International / "Coreea de Nord se va prăbuși în 2018, mulți vor muri". Cine a făcut predicția surprinzătoare

"Coreea de Nord se va prăbuși în 2018, mulți vor muri". Cine a făcut predicția surprinzătoare


Coreea de Nord nu va rezista sancțiunilor foarte dure impuse de SUA și UE și se va prăbuși în cel mult un an, este de părere un fost oficial al regimului de la Phenian care a fugit din țara comunistă.


“Sancțiunile impuse de Statele Unite au ajuns la un nivel fără precedent. Niciodată Coreea de Nord nu a trecut prin restricții atât de dure. Nu cred că țara va rezista mai mult de un an, oamenii vor muri”, a declarat Ri Jong-ho, cel care a condus ani de zile o rețea comercială internațională pentru regimul de la Phenian.

Potrivit fostului șef din partidul comunist, fugit în Coreea de Sud, liderul suprem Kim Jong Un își dorește, în ciuda retoricii agresive, să ajungă la o înțelegere separată cu Washingtonul, fără implicarea Seulului

Au nevoie de americani, a spus Ri Jong-ho la un eveniment din New York organizat de Asia Society, informează The Independent.

Donald Trump a semnat la sfârșitul lunii septembrie un decret care extinde sancţiunile la adresa Coreei de Nord. Astfel, SUA anunţă că nu va mai avea relaţii cu persoanele sau firmele – inclusiv bănci – care fac afaceri cu regimul de la Phenian. Liderul american a anunţat că şi China, cel mai important partener economic al Coreei de Nord, va înceta tranzacţiile.

Consiliul Uniunii Europene a adoptat, luni, noi sancţiuni împotriva Coreei de Nord, întrucât Phenianul încalcă şi desconsideră în mod flagrant rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU, potrivit unui comunicat al instituţiei europene.

“Având în vedere ameninţarea persistentă pe care Coreea de Nord o prezintă pentru pacea şi stabilitatea internaţională, Consiliul a adoptat noi măsuri autonome ale UE pentru a spori în continuare presiunea asupra Coreei de Nord de a-şi respecta obligaţiile. Măsurile consolidează sancţiunile impuse de Consiliul de Securitate al ONU şi vin în completarea acestora. Ele intră în vigoare imediat”, se arată în comunicatul de la Bruxelles.

Printre noile măsuri se numără interzicerea totală a investiţiilor UE în Coreea de Nord, în toate sectoarele. Interdicţia s-a limitat anterior la investiţiile în industria nucleară şi în ramurile conexe armamentului convenţional, în sectorul industriei miniere, de rafinare şi al industriei chimice, în metalurgie şi prelucrarea metalelor şi în industria aerospaţială.

Articole recomandate

Preluare realitatea.net

Mergi Sus