Acasa / Politica / Ce a făcut Crin Antonescu, astăzi, chiar de ziua sa de naștere

Ce a făcut Crin Antonescu, astăzi, chiar de ziua sa de naștere

Numele său se regăsește pe lista senatorilor care vor să îl demită pe Victor Ponta, la pagina 8, numărul 27 în tabel. Lista poate fi consultată aici.

Liberalii au depus în Parlament moțiunea de cenzură pentru demiterea Guvernul Ponta, intitulată ”Alege între România și Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta!”. Realitatea.net a intrat în posesia textului moțiunii încă de dimineață, prezentând cele mai importante paragrafe ale documentului.

Textul a fost semnat de 180 de parlamentari. Moțiunea va fi citită în plen miercuri, la ora 10.00, iar votul se va da săptămâna viitoare, marți, la ora 10.00, a anunțat Valeriu Zgonea.

Pe de altă parte, moțiunea are șanse aproape nule să treacă, întrucât Gabriel Oprea a anunțat că UNPR susține Guvernul din care face parte, iar Călin Popescu Tăriceanu a dat de înțeles că ALDE nu va vota moțiunea. Astfel, voturi în plus pot fi obținute de la PSRO, UDMR, neafiliați sau minorități. Sunt necesare 275 de voturi pentru ca moțiunea să treacă. 

REALITATEA.NET – Stiri – POLITICĂ

Mergi Sus