Acasa / Actualitate Intern / Au chemat pompierii. Când au văzut pe cine ar fi trebuit să salveze, nu le-a venit să creadă

Au chemat pompierii. Când au văzut pe cine ar fi trebuit să salveze, nu le-a venit să creadă

Pompierii nu luptă doar cu focul, ci intervin şi pentru a salva necuvântătoarele. După două zile în care a rămas captiv în streaşina unei şcoli din Tecuci, un porumbel a fost eliberat de pompieri. Un localnic milos a sunat la 112 şi a solicitat ajutorul acestora. Intervenţia nu a fost deloc una uşoară. Pompierii au intervenit cu scara de salvare şi au reuşit să îi redea porumbelului libertatea.

Acesta însă nu a zburat prea departe, întorcându-se pe acoperişul şcolii Iorgu Iordan din Tecuci. „O misiune mai puţin obişnuită a colegilor de la Secţia de Pompieri Tecuci. Aceştia au fost solicitaţi prin apelul de urgenţă pentru a interveni la o pasăre care şi-a prins piciorul la acoperişul unei clădiri, a unei şcoli. Ei au folosit scara culisabilă, au eliberat pasărea, după care aceasta şi-a luat zborul. A fost o misiune cu succes”, a declarat maiorul Eugen Chiriţă, purtător de cuvânt I.S.U. Galaţi.

REALITATEA.NET – Stiri – SOCIAL

Mergi Sus