Acasa / Politica / Anchetă la Parlament. Cei 3 şi-au falsificat diplomele şi au încasat sume uriaşe din bani publici

Anchetă la Parlament. Cei 3 şi-au falsificat diplomele şi au încasat sume uriaşe din bani publici

Acum şapte ani, Camera Deputaţilor a angajat trei muncitori, la departamentul tehnic. Aveau diplomă de opt clase şi, ca să avanseze era nevoie să demonstreze că au terminat liceul. Asta însemna 500 de lei în plus, la salariu. Când s-au eliberat posturi, cei trei s-au înscris la consurs, cu toate actele necesare, inclusiv diplome de bacalaureat. Totul a mers bine, până acum câteva luni.

 GEORGE DUMITRICĂ SECRETAR GENERAL ADJUNCT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR


“Secretariatul general a fost sesizat de o scrisoare anonima iar noi am cerut Ministerului Educaţiei să verifice diplomele respective. S-a constatat că nu sunt autentice şi le-am desfăcut contractele de muncă. Totodată, am sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 să aplice şi sancţiunile legale”, explică secretarul general adjunct al Camerei Deputaţilor, George Dumitrică.

Cei trei bărbaţi sunt cercetaţi pentru fals şi uz de fals. Ca situaţia să nu se repete, pe viitor, conducerea camerei deptaţilor a cerut verificarea tuturor diplomelor angajaţilor.

REALITATEA.NET – Stiri – POLITICĂ

Mergi Sus