Acasa / Politica / Amenzi usturătoare pentru cei care ţin angajaţii peste program la serviciu

Amenzi usturătoare pentru cei care ţin angajaţii peste program la serviciu


Amenzi usturătoare pentru cei care ţin angajaţii peste program la serviciu

Amenzi usturătoare pentru cei care ţin angajaţii peste program la serviciu

Companiile care fac exces de orele suplimentare ar putea fi nevoite să achite o amendă cuprinsă între 1.500 şi 3.000 de lei pentru fiecare angajat care stă peste program, în afara orelor de muncă. Cel puţin aşa prevede un amendament depus în Parlament de Adrian Dohotaru, deputat independent.


Astfel, spune alesul, angajatorii care se folosesc în exces de orele suplimentare ar putea renunţa la această practică ce pune în pericol sănătatea salariaţilor. În prezent, o companie e amendată cu sume cuprinse între 1.500 şi 3.000 de lei chiar dacă ţine un angajat sau 20 de angajaţi peste program, arată deputatul.

“Sunt sigur că aceste amenzi pot să fie date în aşa fel încât să descurajeze firmele să treacă peste norma de ore suplimentare. La şantierul naval din Mangalia am văzut care sunt problemele. Erau peste un milion şi ceva de ore suplimentare la peste o mie de angajaţi şi era mult mai rentabil pentru firma respectivă să plătească amenzile decât să schimbe normele, iar angajaţii să lucreze la program normal. Sunt foarte mulţi români care au ore suplimentare, nu ştim exact câţi. Amendamentul, dacă trece, poate avea un efect benefic asupra sănătăţii lor”, a declarat, pentru adevarul.ro, deputatul Adrian Dohotaru.

În expunerea de motive, parlamentarul face referire la câteva statistici şi studii care arată că românii lucrează mult peste media europeană, productivitatea fiind mai scăzută decât în cazul celorlalţi europeni. Spre exemplu, peste 35% din angajaţii români muncesc mai mult de 40 de ore pe săptămână, situându-se pe locul trei în Uniunea Europeană, după Republica Cehă şi Grecia şi peste media europeană de 23%. Cei mai expuşi riscului de ore suplimentare sunt cei cu vârsta cuprinsă între 35 şi 49 de ani, arată documentul citat.

Prealuare realitatea.net

Mergi Sus