Stiri de ultima ora
Acasa / Vedete Monden / “Am știut cum să trăiesc” și “Când ai frați de aceeași mamă” două melodii dragi ale interpretei de muzică populară Florentina Miinea, alături de “Orchestra Fraților Ștefăneț”, de la Chișinău( GALERIE FOTO)

“Am știut cum să trăiesc” și “Când ai frați de aceeași mamă” două melodii dragi ale interpretei de muzică populară Florentina Miinea, alături de “Orchestra Fraților Ștefăneț”, de la Chișinău( GALERIE FOTO)

Picture1.png

Anul 2019, a fost unul plin de reușite muzicale pentru tânăra interpretă de muzică populară Florentina Mâinea. Cu o carieră muzicală importantă, aceasta a reușit să depășească granițele țării și să înregistreze două melodii împreună cu una din cele mai prestigioase orchestre populare din Republica Moldova – Orchestra Fraților Ștefăneț.”Simțeam nevoia ca repertoriul meu să capete un alt contur, astfel încât mi-am îndreptat atenția spre o orchestra de peste Prut.

Cele două melodii înregistrate anul acesta sunt o parte din viața mea, din trăirile mele, din frământările mele”, ne-a declarat Florentina Mâinea. Crede cu tărie faptul că, oricâte neajunsuri îți dă viața, oricâte greutăți întâlnești, omul eeste dator să încerce să le treacă și să trăiască totul cu pasiune, cu bucurie și cu dragoste de oameni și cântec. Nu foarte mulți știu faptul că a început să cânte alături de frații ei încă din copilărie, dar glasul, talentul le-a moștenit de la mamă, iar tatăl, mână de fier, a știut cum să îi canalizeze pasiunea. Interpreta de muzică populară Florentina Miinea s-a născut la data de 16 septembrie 1981 în comuna Mătăsaru, județul Dâmbovița. Este absolventă a Universității Valahia Târgoviște-Colegiul Universitar Pedagogic 2003 și a Facultăți de Științe și Arte 2007, iar din anul 2008 este membră a Orchestrei Populare Chindia.

Picture3.pngPicture2.png

De asemenea, a participat la diverse concursuri, festivaluri, emisiuni folclorice, cel mai important fiind prestigiosul concurs ”Moștenitorii”, coordonat de renumita realizatoare  de programe folclorice Mărioara Murărescu. A avut bucuria de a cânta alături de renumiți interpreți, precum: Maria Dragomiroiu, Marcela Fota, Constantin Enceanu, Niculina Stoican, Petrică Mâțu Stoian, Maria Cârneci, Ionuț Dolănescu. În luna mai a anului acesta interpreta de muzică populară Florentina Miinea a participat la un spectacol extraordinar în Spania susținut de Orchestra “Chindia”, pentru românii plecați departe de locurile natale. Un alt moment important a fost cel spectacolul aniversar al Orchestrei Populare Chindia – 50 de ani de existență, alături de Gabriel Dumitru și invitații săi, tineri interpreți renumiți deja în inimile publicului iubitor de folclor.”Toată viața mea înseamnă cântec, iar pentru tot ceea ce pot oferi oamenilor îi mulțumesc Bunului Dumnezeu. Cântecul este cel care ne înalță sufletele”, a conchis tânăra interpretă. Pentru a asculta și viziona melodiile ei vă invitam să accesați linkurile de mai jos:FLORENTINA MÎINEA și ORCHESTRA FRAȚILOR ȘTEFĂNEȚ – Am știut cum să trăiesc – YouTubeFlorentina Miinea si Orchestra “Fratii STEFANET”, Cand ai frati de-aceeasi mama, NOU 2019 – YouTube.

Picture4.png

Pentru a o cunoaște și mai bine pe interpreta de muzică populară Florentina Miinea vizitați pagina ei de YouTube și de Facebook: Florentina Miinea – YouTubeFlorentina Miinea ( Pagini oficiale ). 

Picture5.png

Vasile VLAD

 

Mergi Sus