Acasa / Actualitate Intern / Adevărul despre penticostali pe care multă lume nu îl ştie. De unde ai aceştia bani?

Adevărul despre penticostali pe care multă lume nu îl ştie. De unde ai aceştia bani?


Spre sfârsitul secolului XIX, America era deja plictisită de numeroasele și sporadicele „treziri religioase”. Mulți predicatori ambulanți se compromisesera prin tertipurile la care apelau pentru a încălzi mulțimile. Masele voiau ceva nou, iar acest nou nu a întîrziat să vină sub lozinca „Dumnezeu face o lucrare nouă”.


Una dintre miscările de „trezire religioasă” din Statele Unite a fost și așa-numită „Ploaie Târzie” (Latter Rain) condusă de A.J. Tomlinson, inițial un simplu distribuitor de cărti al American Bible Society.

Existau de altfel mai mulți predicatori care predicau reînnoirea trăirii religioase prin „umplerea cu Duhul Sfînt”. Suportul pentru această propovăduire constă în relatarea privind pogorârea Duhului Sfînt la Cincizecime, descrisă în capitolul 2 din Faptele Apostolilor. Acești predicatori afirmau că acea pogorîre, însotită de „vorbirea în alte limbi”, este posibilă și în zilele noastre, pentru fiecare credincios în parte.

Astfel, în SUA și în Țară Galilor au apărut adunări de rugăciune în care credincioși ferventi îsi mărturiseau păcatele înaintea Domnului și Îl implorau cu lacrimi „să-i boteze cu Duhul Sfînt”.

Penticostalii trebuie să plătească sectei zece la sută din veniturile lor lunare. Această se face în scopul obținerii binecuvîntării lui Dumnezeu peste toate posesiunile lor, dar și că un gest de mulțumire pentru tot ce au. Salariile păstorilor sunt fixate de comitetele congregatiilor locale, pe baza veniturilor și cheltuielilor.

Pe lângă Tomlinson, un alt promotor al noilor idei a fost Charles Parham. Predicatorii creau prin predicile lor o condiționare psihologică și o înfierbîntare a sîngelui care în cele din urmă degenera în „glosolalie” (vorbire necontrolată într-o stare de semi-transa).

Aparitia acestui fenomen destul de neobișnuit a constituit în 1896 scînteia pentru demararea noii mișcări penticostale. Glosolalia a fost identificată cu pogorîrea Sfîntului Duh de la Cincizecime și s-a afirmat că evenimentul descris în Biblie poate avea loc oricînd dacă credinciosul se roagă fierbinte lui Dumnezeu. Dobîndirea unei astfel de „umpleri cu Duhul Sfînt” a devenit țintă celor care doreau mai mult.

Cei care credeau în „umplerea cu Duhul Sfînt” s-au separat de adunările din care făceau parte și astfel s-a conturat nouă Mișcare Penticostală. În 1903 Tomlinson îsi dă seama că poate face mai mult decît să vîndă cărti și înfiintează „Biserica lui Dumnezeu”.

Stilul neconformist al adunărilor penticostale (de la pentecost = cincizecime, în greacă) a asigurat raspândirea mișcării și a atras atenția și în afară Statelor Unite.

Un loc unde penticostalismul a prins repede rădăcini în Europa, în mijlocul unui popor plictisit de un luteranism arid, a fost Norvegia. Aici noile idei au fost preluate de diverși predicatori ad-hoc, punîndu-se bazele mai multor secte de sorginte penticostală (vezi articolul despre „Prietenii lui Smith”, sectă cunoscută în Romînia că „Părtăsia”).

Conform „tradiției” neoprotestante privitor la dezbinare, „Biserica lui Dumnezeu” a lui Tomlinson nu a rezistat prea mult, prima scindare avînd loc în 1917, astfel apărînd „Adunările lui Dumnezeu”. Ulterior aceste două ramuri s-au divizat și ele, dînd naștere unor grupări independente. Principalele grupări penticostale sunt asociate acum în Conferință Mondială Penticostală.

În România penticostalismul a venit direct din America, în perioada interbelică, prin câtiva romîni câstigati de ideile acestea, propagate în SUA chiar printr-o revistă de limba romînă, Vestitorul Evangheliei, redactată de un oarecare Paul Budeanu, originar din județul Arad.

Acesta a tradus în româneste mărturisirea de credintă a penticostalilor, numită Declarația fundamentului adevărat al Bisericii lui Dumnezeu. Primul șef al sectei în Romînia a fost Ion Bododea, din Brăilita, care a editat revistele Glasul adevărului și Știință Sfinților, precum și cartea de cîntări ale sectei, Harfa Bisericilor lui Dumnezeu.

Ca puncte doctrinare principale, penticostalii susțin teoria Sola Scriptură („numai Scriptură”) asemenea tuturor (neo)protestanților, botezul adulților, învăţătura despre răpirea Bisericii și botezul cu Duhul Sfînt dovedit prin „vorbirea în limbi”.

Unele secte penticostale susțin două trepte ale experienței harului: nașterea din nou și botezul cu Duhul Sfînt, iar altele mai adaugă una, cea a sfintirii.

Ca notă individuală, penticostalii practică „ungerea cu untdelemn” pentru vindecarea de boli și au o pasiune pentru minuni și vindecări miraculoase, acestea fiind atribuite Duhului Sfînt. Uleiul cu care se face ungerea de către pastor sau de către proorocul înzestrat cu „darul vindecării” este ulei alimentar obișnuit – Muntenia, Floriol, etc.

În adunările penticostale pot fi întîlniti „prooroci” care „proorocesc în alte limbi”. De obicei aceste „vorbiri” sunt „tălmăcite” de un alt membru al adunării, considerat „înaintat pe cale” și văzut că posedînd anumite daruri ale Duhului Sfînt.

Un lucru interesant îl constituie diferența că volum de cuvinte între „vorbirea în limbi” a proorocului (scurtă, de obicei) și tălmăcirea care se constituie deseori într-o mică predică. Celor care întreabă despre această li se răspunde că tălmaciul nu traduce cuvînt cu cuvînt „proorocia”, ci îi traduce „duhul”. În general, „proorocii” sunt văzuti că avînd diverse daruri de la Duhul Sfînt, acestea fiind, pe lîngă „darul proorociei”, și „darul vindecării” sau „darul deosebirii duhurilor”.

În România, un domeniu de „utilitate” a proorocilor din adunările penticostale este proorocirea „de la Dumnezeu” a legăturilor matrimoniale (dacă e bine că sora X să se mărite cu fratele Y) sau răspunsul, tot „de la Dumnezeu”, dacă e recomandată sau nu emigrarea în Statele Unite! Mulți penticostali se căsătoresc pur și simplu pe baza prorociilor făcute în adunare, deși cei doi tineri nici nu se cunosc bine și nici nu au viziuni comune de viată.

Falsitatea acestei „vorbiri în limbi ” este evidentă din frecventele neconcordanțe dintre prorociile pe aceeași temă. O persoană mai puțin credulă a făcut un test: a înregistrat pe bandă o prorocie și a mers cu înregistrarea la alți doi prooroci penticostali, cerându-le acestora să tălmăcească mesajul. Fiecare a produs o cu totul altă interpretare, ambele diferite de cea initială. Alteori, dacă proorocul care nu aparține de adunarea în cauză aduce atingere prin proorocia lui politicii interne a acelei adunări, pastorul adunării declară fără echivoc că vorbirea a fost nu de la Dumnezeu, ci de la satana. De asemenea, unii se folosesc de aura de prooroci pentru a-și rezolva diferendele personale cu alți membri din adunare.

Asemenea fenomene sunt sesizate și de unii dintre membri, însă în loc să vadă în această dovadă înselătoriei, ei decid doar să se mute la o altă adunare.

Preluare realitatea.net

Mergi Sus